Un caleidoscop in care se rotesc incet imagini din copilaria cu mineri, decantoare si benzi care transporta carbunele sau din adolescenta intr-o uniforma albastra. Textele astea spun, in fond, povesti despre oameni dragi. (Ana Puscasu)Ce-ti ramane de facut atunci cand esti numarat dupa gloante"e;, cand ajungi sa asociezi cele mai bune vremuri cu primele defilari"e;, prin fata ochilor ti se deruleaza toate marile filme ale indiferentei"e;, iar in loc de cer nu mai reusesti sa vezi decat sute/de mii de camasi albastre cu epoleti"e;? Nu-ti ramane altceva decat sa ratezi tot ce se putea rata"e;, asta e lectia pe care o invata atat de bine si o preda, iata, mai departe, fara greseala, fosta eleva a L(iceului) M(ilitar). Desi pare imprimat pe o banda magnetica, iar limbajul este in esenta unul sever, discursul pedagogic"e; din te astept ca pe un glonte lasa sa se strecoare printre randuri suficient din emotiile, respiratiile sau ezitarile instantei emitente, astfel incat abilitatea celei aflate la pupitru sa devina de necontestat. Pentru ca, da, Ana Puscasu convinge fara probleme, indiferent daca scrie despre identitati furate, manevre sterile, razboi, iubire sau ratare. (Cristina Ispas)Un spatiu disciplinar, depresiv, amenintat de gloante, pandit de moarte - o zona biografica marcata de absolvirea LM-ului. Prezenta semnificativa a conjunctivelor si conditional-optativelor ma face sa cred ca totul ar putea fi intocmai, iar rezultatul, exact cel banuit, ca oricine poate juca rolul principal propus de Ana Puscasu. Concretetea spatiilor nu se dezminte nici un moment, poeta ramanand fidela geografiei si istoriei imediate, realizand astfel un sumbru decor al lumii la inceput de mileniu; cu fabrici dezafectate, baruri, camioane si, de ce nu, cu Bosnia sau Basarabia. Teama care strabate volumul, ca o vena subtire, tradeaza fragilitatea de care literatura ultimelor decenii are atata nevoie. Debutul poetic al Anei Puscasu este - probabil - cel mai asteptat (si mai reusit) din zona Timisoarei, in ultima vreme. (Moni Stanila)