Un limbaj poetic direct, cu mesaje clare, neinvaluite in valurile dense ale figurilor de stil. Totul insa aureolat de o feminitate sensibila.Nicoleta Popa scrie pentru ca nu poate altfel. Si o face in regimul urgentei, fara brizbrizuri, fara menajamente, fara sa-i pese prea mult de ce zic cei din jur, fiindca are ceva de marturisit. E detectabil chiar un sadism al adevarului in versuri, necesar asemeni oxigenului ca sa ramana un om intreg. Isi analizeaza conditia de femeie, vitupereaza, se tanguie, este fireasca, nu plictiseste. Volumul de fata e mai cuminte decat anteriorul, sulfurosul Fragmente din inima mea. Sa fie o etapa intermediara, o trecere spre un alt palier al spunerii poetice? Nu ma incumet la un raspuns. Aceasta pitesteanca e de retinut in randul poetelor care conteaza in literatura romana."e; (Alexandru Petria)O seducatoare feminitate sclipeste prin versurile din spatele acestei coperte. Nu trebuie decat sa deschizi oriunde si o sa te simti sigur miscat. Dar nu trebuie sa deschizi daca nu te simti pregatit sa te lasi imbogatit de efluviile sensibilitatii... de spiritul acestei poete. Aferim."e; (Stoian G. Bogdan).