Sub pretextul unei ultime scrisori a tatălui către fiu, romanul reconstituie copilăria și adolescența în România comunistă. Pe fondul unei povești de familie construite deopotrivă cu umor și tristețe, un fiu crește trecând prin toate fazele tragicomice ale luptei cu un tată, fie el biologic, vitreg, simbolic, ideologic, prezent sau absent. Pe măsură ce se derulează isprăvile „băiatului de aur“, luciul idealizant al clișeelor despre familie, prietenie, iubire plesnește, dezvăluind miezul dur al unei conștiințe fără iluzii.