Am avut de-a lungul vietii senzatia ca intre mine si realitate se afla un ecran, ca nu eu traiesc cu adevarat ceea ce traiesc in viata concreta. O permanenta lipsa de aderare la fiecare detaliu inconjurator. De fiecare data cand atingeam ceva din exterior, un om, o imagine, un cuvant rostit... imi scapa printre degete ca nisipul. Nu ajungeam niciodata sa patrund pana la ultima limita a trairilor, a gandurilor, a explicatiilor si a cunoasterii propriului Eu. Ceva trecea pe langa mine si aceasta era fiinta mea interioara... Un strain pe care il priveam, iar el intorcea capul... Eram mereu afara din mine si din lume. Eu traiam, dar nu eram eu care traiam in mine. Acesta am fost atunci... Acum sunt exact contrariul a ceea ce simteam, gandeam si traiam in urma cu catva timp. Cum se explica aceasta transformare - co-naissance, re-naissance - si de ce acum ma bucur de fiecare clipa pe care o traiesc? Si o iubesc..."e; - Bujor Nedelcovici